Ref. Depistare persoane care apelează la mila publicului

În data de 27 septembrie a.c. poliţiştii comunitari din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică au desfăşurat o acţiune de depistare a persoanelor care apelează la mila publicului pe zona centrală.

Au fost depistate 8 persoane adulte şi 1 minor care au fost transportate la Azilul de pe str. Oaşului nr.298, unde după identificare, în funcţie de situaţie (domiciliu, bolnavi, minori, etc.) s-au stabilit măsurile necesare, respectiv:

  • persoanele din alte localităţi au fost conduse la gară unde în colaborare cu Poliţia Transporturi Feroviare au fost transportate spre localităţile de domiciliu
  • minorii şi mamele cu copii au fost conduşi la Adăpostul de zi şi de noapte “Arlechino” al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Persoanele depistate au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.  Au fost întocmite un număr de 4 procese verbale de constatare a contravenţiei în valoare de 400 lei.

Acţiunile de acest fel se efectuează periodic.