Cluj-Napoca – un candidat redutabil la titlul de Capitala Verde a României

Umbrela Verde împreună cu Ministerul Mediului şi Pădurilor au derulat în perioada 23-26 septembrie seria acţiunilor eco din cadrul proiectului Capitala Verde a României. Astfel, clujenii au avut ocazia să îşi susţină oraşul prin implicarea în acţiunile verzi derulate în cele 4 zile, acţiuni menite să promoveze şi să responsabilizeze locuitorii Clujului în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, păstrarea curaţeniei, respectarea spaţiilor verzi şi înţelegerea importanţei colectării selective a deşeurilor, inclusiv electrice şi electronice, şi reciclarea acestora.

Acţiunile au debutat joi, 23 septembrie prin lansarea acţiunii de colectare deşeuri de echipamente electrice şi electronice, cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec. Punctele de colectare au fost amplasate în cartierul Mănăştur şi în Piaţa Mihai Viteazul. 80 de clujeni au adus aparate electrice sau electronice vechi sau stricate, cantitatea colectată fiind de peste 2 tone.

Vineri, 24 septembrie au fost distribuite şoferilor, cu sprijinul reprezentanţilor IPJ Cluj şi a celor peste 50 de voluntari din cadrul Liceului Maranatha, peste 2000 de stickere pentru maşina cu mesajul „Eu nu arunc gunoi pe stradă”. Acţiunea s-a derulat în 5 intersectii semaforizate din centrul oraşului iar clujenii s-au arătat receptivi şi dornici să transmită mesajul campaniei mai departe.

Sâmbătă, 25 Septembrie, Umbrela Verde s-a alăturat mobilizării naţionale din cadrul Let’s do it România. Astfel, primarul Sorin Apostu şi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, alături de o echipă de voluntari din cadrul Liceului de Protecţia Mediului şi a Grupului Şcolar Terapia şi reprezentanţii Umbrela Verde au ecologizat pădurea Hoia. Cele peste 70 de persoane au colectat 200 saci de deşeuri „uitate” de către turişti şi cei care ies la final de săptămână în zonă. Această cantitate adunată în cadrul acţiunii a fost totuşi mult mai redusă faţă de cantităţile din anii trecuţi.
„Este un semn că lumea începe să fie mai preocupată de problema deşeurilor, însă mai avem de lucru, iar puterea exemplului este, fără îndoială cel mai important instrument în lupta noastră cu aceste proaste obiceiuri ale unora. Faptul că tinerii se implică cu atâta entuziasm şi în mod constant, în acţiunile de curăţenie din spaţiile publice este pentru mine semnul că suntem pe drumul cel bun, iar generaţia nouă este una cu respect pentru mediul în care trăieşte” a declarat primarul Sorin Apostu.

Pe toata perioada vizitei la Cluj, cortul Umbrela Verde amenajat în Piaţa Mihai Viteazul a fost vizitat de către clujeni care au lăsat mesajul lor eco şi de susţinere a Clujului drept Capitala verde a României în format audio sau scris. Câteva din mesajele primite: ”Oraşul nostru Cluj-Napoca ar putea ajunge Capitala Verde şi alături de toti cei cărora le place frumosul voi contribui şi eu pentru a ne simţi mândri că trăim în cel mai frumos şi curat oraş din ţară!”; ”Niciun efort nu este prea mare pentru a proteja mediul. Capitala Ardealului trebuie să fie şi să rămână o capitală verde.”

”Mulţumim Primăriei pentru sprijinul constant acordat pe toata durata vizitei Umbrela Verde în Cluj-Napoca şi clujenilor pentru că au demonstrat prin implicarea activă şi mesajele pozitive pe care ni le-au transmis că sunt preocupaţi de starea mediului înconjurător şi că oraşul lor este un candidat redutabil pentru titlul de Capitala Verde a României. Am fost plăcut surprinşi să redescoperim Clujul şi locuitorii săi, precum şi entuziasmul şi seriozitatea cu care aceştia tratează starea mediului înconjurător şi curăţenia oraşului lor” a declarat Alina Bratu, Corporate Affairs Manager Tuborg România şi coordonator Umbrela Verde.

„Pentru noi, ca asociaţie specializată în domeniul reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, este foarte important să ajutăm cetăţenii să înţeleagă utilitatea colectării selective şi a reciclării acestor aparate. Ele sunt de 10 ori mai nocive decât deşeurile menajere, căci au în componenţa lor substanţe toxice periculoase precum plumbul, mercurul sau cadmiul. Reciclarea acestor deşeuri este obligatorie, căci astfel ele nu vor mai polua apa, solul sau aerul. Prin tratarea lor corectă, acestea vor fi reintroduse în industrie sub formă de materii prime secundare, în vederea protejării resurselor naturale. Clujenii au recepţionat pozitiv mesajele noastre şi au contribuit activ la susţinerea acţiunilor de protecţia mediului, căci aceste deşeuri vor ajunge la reciclatori specializaţi pentru a fi tratate conform standardelor de mediu” a adaugat Liviu Popeneciu, preşedinte Asociaţiei RoRec.

Proiectul Capitala Verde a Romaniei

Competitia Capitala Verde a Romaniei se deruleaza in perioada 1 iulie – 1 decembrie 2010, iar inscrierea in concurs se face prin completarea de catre primariile municipiilor resedinta de judet a unui formular disponibil pe site-ul www.umbrelaverde.ro. Dosarul contine intrebari legate de strategia de mediu, colectare selectiva, reciclare si infrastructura necesara, dar si actiuni si proiecte dezvoltate in 2010, alaturi de planuri si obiective de viitor referitoare la protectia mediului. Gala decernarii "Capitala Verde a Romaniei" va avea loc in luna decembrie in Bucuresti. Orasul castigator al campaniei "Capitala Verde a Romaniei" va beneficia pe parcursul anului 2011 de promovare drept Capitala Verde a Romaniei la nivel national si va primi un set de elemente de signalistica montate in oras, care vor evidentia faptul ca este Capitala Verde a Romaniei. Acest oras va avea prioritate pentru dezvoltarea tuturor actiunilor ulterioare desfasurate de Umbrela Verde, cu sprijinul Ministerului Mediului si Padurilor.

Asociatia RoRec

Asociaţia Româna pentru Reciclare – RoRec este o organizaţie colectivă non-profit având ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanti europeni de electrocasnice cu activitate în România. Misiunea RoRec este de a contribui activ la realizarea obiectivelor europene pentru conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii umane, pentru utilizarea raţională a resurselor naturale, prin servicii complete de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi implicit prin reintroducerea de materii prime în sectorul economic.