Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională a prevederilor proiectului de HCL privind aprobarea Schemei locale de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca care beneficiază, în următorii patru ani fiscali (2017-2020), de cota de impozitare redusă (0.20%) la impozitul/taxa pentru clădirile situate în parcurile industriale de pe raza municipiului și care nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 1451 din 07.08.2014 pentru modificarea anexelor la Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 2980/2013 privind aprobarea condițiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale.
Etapa consultării publice are loc în perioada 14 – 28 noiembrie 2016. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.
.