Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională referitoare la proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 82/2023 – Regulamentul de acordare a facilităților la transportul public în comun pentru persoanele vârstnice, pensionari, veterani și văduve de război, luptători pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, urmaşii eroilor-martiri, cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și pentru cetățenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca
Etapa consultării publice are loc în perioada 25 ianuarie -8 februarie 2024. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de e-mail: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.