CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind declararea ca bun de interes public local a imobilului cu destinația de creșă,
situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 47A și darea acestuia
în administrare, în favoarea Creșei pentru Educație Timpurie
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind declararea ca bun de interes public local a imobilului cu destinația de creșă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 47A și darea acestuia, în administrare, în favoarea Creșei pentru Educație Timpurie – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 403542/1/23.03.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 403574/45/30/23.03.2022 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune declararea ca bun de interes public local a imobilului cu destinația de creșă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 47A și darea acestuia, în administrare, în favoarea Creșei pentru Educație Timpurie;
Potrivit prevederilor art. 112 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, ale art. 867-870 Cod civil, ale art. 108 lit. a), 129 alin. 2 lit. c), alin. 6 lit. a), alin. 7 lit. a), 286 alin. 4, 289 alin. (2) și 3), 297 alin. 1 lit a), 299 și 300 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (1) și 6 alin. (3) lit. c) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, ale Hotărârii nr. 224/2013 privind darea în administrare, Centrului Bugetar de Administrare Creșe, a unor terenuri în suprafață de 1500 mp., situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Grigore Alexandrescu nr. 47A și str. Coastei f.n. și ale Hotărârii nr. 76/2022 privind aprobarea schimbării denumirii serviciului public de interes local, din Centrul Bugetar de Administrare Creșe în Creșa pentru Educație Timpurie;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. (1) Se declară ca bun de interes public local imobilul cu destinația de creșă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 47A, compus din: construcție cu suprafața construită la sol de 587 mp., cu regim de înălțime S+P+E+Er, având suprafața construită desfășurată de 2130 mp, edificată între anii 2017-2020, cu nr. cadastral 322046-C1 și terenul aferent, în suprafață de 1500 mp., cu nr. cadastral 322046, imobil înscris în CF nr. 322046 Cluj-Napoca, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca.
(2) Imobilele au valoarea de inventar de 11.056.249,97 lei pentru construcție și de 500.490,06 lei pentru teren.
Art. 2. (1) Se aprobă darea în administrare, în favoarea Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, a imobilului-construcție cu nr. cadastral 322046-C1.
(2) Imobilul-construcție va fi dat în administrare prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, pe perioada desfăşurării activităţilor specifice Creșei pentru Educație Timpurie.
(3) Creșa pentru Educație Timpurie are următoarele drepturi și obligații:
a) folosirea şi dispunerea de bunul dat în administrare potrivit destinației de creșă;
b) asigurarea pazei, protecţiei şi conservarea bunului, ca un bun proprietar, şi suportarea tuturor cheltuielilor necesare unei bune funcţionări;
c) efectuarea de lucrări de investiţii asupra bunului, cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice;
d) suportarea tuturor cheltuielilor necesare pentru aducerea bunului la starea corespunzătoare de folosinţă, în cazul degradării acestuia, ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a neasigurării pazei;
e) obţinerea avizelor pentru lucrări de îmbunătăţire şi menţinere a caracteristicilor tehnice ale bunului;
f) reevaluarea bunurilor, în condiţiile legii.
(4) Dreptul de administrare va fi înscris în cartea funciară de către titularul acestui drept.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca, conform Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 193/2006, cu bunul imobil ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Economică și Creșa pentru Educație Timpurie.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roşca
Nr. 150 din 4 aprilie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)