CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Construire imobil cu funcțiuni mixte, 2S+P+5E+R, amenajări exterioare, str. Bobâlnei nr. 54-54A

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordina,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, 2S+P+5E+R, amenajări exterioare, str. Bobâlnei nr. 54-54A proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 18145/1/9.01.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 18218/9.01.2023 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, 2S+P+5E+R, amenajări exterioare, str. Bobâlnei nr. 54-54A; beneficiare: S.C. Spectrum Arthome S.R.L., S.C. Costinvest Imo S.R.L. și S.C. GAP City Construct S.R.L.;

Având în vedere avizul Arhitectului șef nr. 186 din 18.08.2022 și nr. 261 din 28.11.2022, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

  1. Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, 2S+P+5E+R, amenajări exterioare, str. Bobâlnei nr. 54-54A; beneficiare: S.C. Spectrum Arthome S.R.L., S.C. Costinvest Imo S.R.L. și S.C. GAP City Construct S.R.L., pe o parcelă proprietate privată.

  2. Prin P.U.D. se propune restructurarea imobilului cu nr. cad. 343071, respectiv desființarea fondului construit existent și construirea unui imobil cu funcțiuni mixte 2S+P+5E+R, amenajări exterioare.

  3. Documentația reglementează:

amplasarea clădirii pe parcelă: construcție dispusă în regim de construire închis, în aliniamentul străzii Câmpina (regularizată) și în retragere de min. 3 m față de str. Teilor și str. Bobâlnei și pe limitele de proprietate laterale;

– accesul auto și pietonal: acces auto din str. Bobâlnei și acces pietonal din str. Câmpina și Teilor;

– staționarea vehiculelor (auto, velo): în interiorul parcelei, locuri de parcare amenajate în spațiul specializat (garaj subteran) și la sol, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din Regulamentul local de urbanism aferent P.U.G.;

echiparea tehnico-edilitară: completă pe str. Bobâlnei;

  1. Suprafața de teren necesară lărgirii și modernizării străzii Câmpina va fi dezmembrată din parcela inițială și înscrisă în C.F. cu destinația de „drum” anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă. Aceasta va fi adusă la aceeași îmbrăcăminte rutieră ca strada Câmpina și transferată, cu titlu gratuit, în domeniul public (conform propunerii din planșa „Proprietatea asupra terenurilor”), anterior recepției construcției propuse.

  2. Fășia de teren, cu lățimea de 10 cm, necesară lărgirii la 1,5 m a trotuarului străzii Teilor va fi dezmembrată din parcela inițială și înscrisă în C.F. cu titlu de „drum” anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă, iar până la recepția imobilului va fi adusă la aceeași îmbrăcăminte rutieră ca strada Teilor.

  3. Pe spațiul verde organizat pe sol natural, din interiorul parcelei, vor fi plantați un număr minim de patru arbori, cu circumferința minimă de 35 cm măsurată la 1 m de la colet.

  4. Pe spațiul verde din vecinătatea nordică a parcelei (dintre trotuar și carosabil), vor fi plantați doi arbori, cu circumferința minimă de 35 cm măsurată la 1 m de la colet.

  5. Punctul gospodăresc, dispus în spatiu specializat, va fi dimensionat corespunzător (min. 10 mp) și va fi prevăzut cu rigolă de scurgere.

  6. La faza D.T.A.C. documentația tehnică va fi supusă avizării în Comisia de estetică urbană.

  7. Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarele acesteia.

Art. 2. –

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3. –

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Țarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 21 din 18 ianuarie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)