CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea participării în cadrul proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), în parteneriat cu comuna Florești
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării în cadrul proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), în parteneriat cu comuna Florești – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 465349/1/20.04.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 465380/20.04.2022 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea participării în cadrul proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), în parteneriat cu comuna Florești;
Reținând prevederile Regulamentului (UE) nr. 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență și a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României;
Ținând cont de prevederile Legii nr. 231/2021 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență, necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, Ghidului specific Componentei 10 – Fondul Local;
Potrivit prevederilor art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. 2 lit. b), coroborat cu alin. 4 lit. d), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă participarea municipiului Cluj-Napoca în cadrul proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), în parteneriat cu comuna Florești.
Art. 2. Se aprobă nota de fundamentare a proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Municipiul Cluj-Napoca și Comuna Florești, în scopul depunerii și implementării proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă descrierea sumară a investiției privind proiectul Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, conform Anexei 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare, în cuantum de 73.740.667,64 lei cu T.V.A., din care 61.966.947,60 lei reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, partea ce revine municipiului Cluj-Napoca fiind de 61.228.542,60 lei, respectiv T.V.A. în valoare de 11.773.720,04 lei reprezentând cheltuieli asigurate din bugetul de stat, partea ce revine municipiului Cluj-Napoca fiind de 11.633.423,10 lei.
Art. 6. Municipiul Cluj-Napoca se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile rezultate din documentațiile tehnico-economice/contractele de furnizare și lucrări, ce pot apărea pe durata implementării proiectului Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare.
Art. 7. Municipiul Cluj-Napoca se obligă să asigure spații adecvate pentru amplasarea unui număr de 45 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, precum și costurile necesare pentru punerea în funcțiune a acestora. Contravaloarea celor 45 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, în cuantum de 5.538.037,50 lei, va fi suportată din alocarea suplimentară asigurată în cadrul apelului de proiecte, stațiile fiind achiziționate centralizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Art. 8. Se mandatează primarul municipiului Cluj-Napoca pentru semnarea, în numele și pentru Municipiul Cluj-Napoca, a acordului de parteneriat, a tuturor actelor necesare depunerii, precontractării și contractării proiectului, precum și a contractului de finanțare aferent acestuia.
Art. 9. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, Direcția Tehnică şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului
Jr. Aurora Roșca
Nr. 359 din 26 aprilie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)