CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea proiectului ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală”, a cheltuielilor legate de acesta, precum și a acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală”, a cheltuielilor legate de acesta, precum și a acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 262314/03.06.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 262534/03.06.2020 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției juridice, al Direcției tehnice și al Direcției economice, prin care se propune aprobarea proiectului ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală”, a cheltuielilor legate de acesta, precum și a acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului;
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 399 din 27 mai 2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, ale art. 199 alin (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 53 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. 4 lit. a) și alin. 9 lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Ghidului solicitantului aferent apelului de proiecte POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă proiectul ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală” în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art. 1, în cuantum de 16.463.615,98 lei (inclusiv T.V.A.) din care:
– UAT Municipiul Cluj-Napoca are alocat un buget de 4.114.265,24 lei, T.V.A. inclus;
– Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca are alocat un buget de 12.349.350,74 lei, T.V.A. inclus;
Art. 3. Se aprobă încheierea acordului de parteneriat pentru implementarea în comun a proiectului ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală” între Municipiul Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, ce se constituie în Anexă și este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile, neprevăzute și/sau conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ,,Creșterea capacității Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziția de echipamente medicale și de protecție medicală”, vor fi asigurate din bugetul propriu.
Art. 5. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării optime a proiectului prevăzut la art. 1, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 6. Se mandatează primarul municipiului Cluj-Napoca pentru semnarea, în numele și pentru Municipiul Cluj-Napoca, a acordului de parteneriat, a tuturor actelor necesare depunerii, precontractării și contractării proiectului, precum și a contractului de finanțare aferent acestuia.
Art. 7. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Echipa de Implementare care va fi desemnată ulterior prin Dispoziție a Primarului municipiului Cluj-Napoca, Serviciul Strategie și dezvoltare locală, management proiecte şi Direcţia economică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 388 din 3 iunie 2020
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)