CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

 

H O T Ă R Â R E

privind acceptarea ofertei de donaţie a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Theodor Capidan nr. 17, identificat prin nr. cad. 316510, înscris în CF nr. 316510 Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind acceptarea ofertei de donaţie a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Theodor Capidan nr. 17, identificat prin nr. cad. 316510, înscris în CF nr. 316510 Cluj-Napoca – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 274867/1/11.06.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 274943/45/30/11.06.2020 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției juridice, prin care se propune acceptarea ofertei de donaţie a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Theodor Capidan nr. 17, identificat prin nr. cad. 316510, înscris în CF nr. 316510 Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 286 alin. 1 și 4, 291 alin. 3 lit. a, alin. 5 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 863 și 1014 Cod civil, ale art. 112 alin. 2 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum și ale Hotărârii nr. 259/2014;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. (1) Se aprobă acceptarea ofertei de donație autentificată sub nr. 637/26.05.2020 de către notar public Mihuțiu Oana, având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Theodor Capidan nr. 17, înscris în CF nr. 316510 Cluj-Napoca, în proprietatea S.C. Terastar S.R.L., compus din teren în suprafață de 1000 mp., cu nr. cad. 316510 și construcție cu destinația grădiniță având descrierea din CF, cu nr. cad. 316510-C1, în aplicarea Hotărârii nr. 259/2014 privind aprobarea P.U.Z. str. Nicolae Drăganu-str. Fadrusz Janos-str. Vasile Conta-str. Dimitrie Paciurea.

(2) Valoarea de inventar a imobilului este de 24.086 lei pentru teren și 1.145.836 lei, pentru construcție.

(3) Cheltuielile aferente încheierii și autentificării actului de donație vor fi suportate de către donator.

Art. 2. Imobilul care face obiectul ofertei de donaţie menţionată la art. 1, are afectațiunea de domeniu public și va fi întabulat în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca.

Art. 3. Se mandatează doamna Oláh Emese, consilier local și viceprimar, să semneze actul de donație în formă autentică.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Generală de Urbanism şi Direcţia economică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 392 din 18 iunie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)