H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil mixt

(locuințe colective și parter comercial), str. Decebal nr. 47

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil mixt (locuințe colective și parter comercial), str. Decebal nr. 47 – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 301285/1/25.06.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 301327/25.06.2020 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil mixt (locuințe colective și parter comercial), str. Decebal nr. 47, beneficiare: S.C. SMC IMOBILIARE S.R.L. și S.C. RINAT CONSTRUCȚII UTILAJE S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 45 din 24.02.2020 și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil mixt (locuințe colective și parter comercial), str. Decebal nr. 47, beneficiare: S.C. SMC IMOBILIARE S.R.L. și S.C. RINAT CONSTRUCȚII UTILAJE S.R.L. Prin PUD se studiază parcela cu nr. cad. 334576 pe care există fond construit. Este propusă desființarea corpurilor C1 și C2 și construirea unui imobil mixt de locuințe colective cu spații comerciale la parter cu regim final de înălțime S+P+5E+R. Documentaţia reglementează:

– amplasarea faţă de limitele laterale: pe limita de proprietate, pe o adâncime de 18 m. de la aliniament;

– retragerea faţă de limita posterioară: min. 30 m;

– accesul auto și pietonal: din strada Decebal;

– staționarea vehiculelor (auto, velo): în interiorul parcelei, locuri de parcare auto în spațiu specializat dispus la subsol și la sol, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din Regulament aferent P.U.G;

– echiparea tehnico-edilitară: completă pe parcelă.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

La faza D.T.A.C documentația va fi supusă avizării în Comisia de Estetică Urbană.

Planșa A02 Plan reglementări urbanistice se constituie în Anexă și face parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.
Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 438 din 2 iulie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)