CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

C L U J – N APOCA

H O T Ă R Â R E

privind alocarea sumei de 42.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2022, cu titlul de grant acordat unităților de învățământ preuniversitar, în scopul premierii elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională, sesiunea iunie 2022, precum

și a profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 42.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2022, cu titlul de grant, acordat unităților de învățământ preuniversitar, în scopul premierii elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională, sesiunea iunie 2022, precum și a profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 603.023/1/29.06.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 603.184/424/29.06.2022 al Biroului Învăţământ, cultură, culte, sport, societate, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune alocarea sumei de 42.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2022, cu titlul de grant, acordat unităților de învățământ preuniversitar, în scopul premierii elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională, sesiunea iunie 2022, precum și a profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (7), 12 alin. (3), 103 alin. (2), 105 și 107 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, ale Hotărârii nr. 680/2019 prin care s-a aprobat ,,Metodologia de acordare a granturilor pentru premierea unităților de învățământ preuniversitar cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare, respectiv rezultate deosebite obținute la următoarele concursuri: olimpiade școlare (faza internațională), examenul de evaluare națională și examenul de bacalaureat”, ale art. 1 din Ordinul nr. 1792/2002, privind aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor publice și legale, precum și ale Hotărârii nr. 418/2022 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca, pe anul 2022;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 42.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2022, cu titlul de grant acordat unităților de învățământ preuniversitar, în scopul premierii elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională, sesiunea iunie 2022, precum și a profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora, cu suma de 1.000 de lei/persoană (sumă netă), conform Anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, Direcţia Economică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Președinte de ședinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretar general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 470 din 7 iulie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)