CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
HOTĂRÂRE
privind atribuirea locuinței de necesitate situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Timișului nr. 75, sc. 2, parter, ap. 1,
doamnei Varga Erika și familiei acesteia
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind atribuirea locuinței de necesitate situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Timișului nr. 75, sc. 2, parter, ap. 1, doamnei Varga Erika și familiei acesteia – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 490061/1/26.08.2021 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 490143/451/26.08.2021 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune atribuirea locuinței de necesitate situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Timișului nr. 75, sc. 2, parter, ap. 1, doamnei Varga Erika și familiei acesteia;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Reținând prevederile art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. b, ale art. 297 alin. (1) lit. c, ale art. 333 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 lit. f, art. 55 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele, actualizată şi republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 310/2007 privind actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spațiile cu destinația de locuințe, aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale ale acestuia, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați ai societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale și regiilor autonome și ținând cont de Nota tehnică de constatare nr. 10/2021, precum și de Procesul-verbal nr. 446306 din data de 2.08.2021 al Comisiei mixte pentru repartizarea locuințelor sociale, a locuințelor de serviciu și a locuințelor de necesitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 (1) Se aprobă atribuirea locuinței de necesitate situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Timișului nr. 75, sc. 2, parter, ap. 1, compusă din: o cameră, bucătărie, baie, hol, debara, cămară, cu suprafața utilă de 38,41 mp și balcon cu suprafața de 3,88 mp, în favoarea doamnei Varga Erika și familiei acesteia, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 3, ap. 14, obiect al Contractului de închiriere nr. 36370/6.07.1999.
(2) Valoarea de inventar a locuinței prevăzută la alin. 1 este de 201.373,90 lei;
(3) Prețul minimal de închiriere se calculează în conformitate cu H.G. nr. 310/2007 privind actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spațiile cu destinația de locuințe, aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale ale acestuia, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați ai societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale și regiilor autonome.
Art. 2 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică și Direcția Juridică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan TARCEA
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora ROŞCA
Nr. 573 din 2 septembrie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)