CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru
și carte funciară a imobilului, situat în Aleea Cioplea nr. 4, Grădiniţa cu Program Prelungit Buburuza – Structura 1 din municipiul Cluj-Napoca
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului, situat în Aleea Cioplea nr. 4, Grădiniţa cu Program Prelungit Buburuza – Structura 1 din municipiul Cluj-Napoca – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 487275/1 din 25.08.2021 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 487291 din 25.08.2021 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului, situat în Aleea Cioplea nr. 4, Grădiniţa cu Program Prelungit Buburuza – Structura 1 din municipiul Cluj-Napoca;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Luând în considerare prevederile art. 286 alin. (1) și (4), ale art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 22, ale art. 23 lit. a), ale art. 78, ale art. 79 alin. (1), alin. (2), alin. (3) lit. a), b) și c), alin. (4), (5) și (8), ale art. 84 alin. 4), ale art. 87 alin. (4), ale art. 382 alin. (2) lit. k, alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale Procesului-verbal de constatare nr. 388/2021 al Direcției Generale Poliția locală, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006, Anexa 11, poziția nr. 151;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului, identificat cu nr. topo. 23505, astfel:
– imobil cu nr. topo. nou 23505/1, teren în suprafață de 165 mp;
– imobil cu nr. topo. nou 23505/2, teren și construcție în suprafață de 2035 mp.
Art. 2. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă a imobilului situat în Aleea Cioplea nr. 4, compus din teren cu destinație curți construcții, în suprafață măsurată de 2035 mp., provenind din C.F. nr. 340075 Cluj-Napoca, nr. top. 23505/2 și construcție, C1 – unitate de învățământ, cu regim de înălțime Sp+P+E, edificată în anul 1980, cu suprafața construită la sol de 363 mp., cu destinație de construcții administrative și social-culturale, domeniul public, proprietatea municipiului Cluj-Napoca.
Art. 3. Se însuşeşte Documentaţia tehnică pentru înscrierea în Cartea funciară nouă a imobilului situat în Aleea Cioplea nr. 4, din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de S.C. Toponatycad S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Comisia specială de inventariere a domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, reglementată de art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, cu imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și Direcția Economică.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 582 din 2 septembrie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)