CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind preluarea în proprietatea privată și trecerea în proprietatea publică a

municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 342419,

înscris în C.F. nr. 342419 Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind preluarea în proprietatea privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 342419, înscris în C.F. nr. 342419 Cluj-Napoca – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 545448 /1 din 27.09.2021 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 545474 din 27.09.2021 al Direcției Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea preluării în proprietate privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 342419, înscris în C.F. nr. 342419 Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 286 alin. (1), ale art. 287 lit. b), ale art. 296 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, ale art. 562 alin. (2), ale art. 861 alin. (1), ale art. 863 lit. e), ale art. 889 alin. (1) și (2) din Codul civil și ținând cont de Declarația autentificată sub nr. 1644 din 11 mai 2021 de către Societatea Profesională Notarială ,,Napoca Lex” din Cluj-Napoca;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă preluarea, în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren în suprafață de 106 mp., identificat cu nr. cad. 342419, înscris în C.F. nr. 342419 Cluj-Napoca, în baza Declarației autentificată sub nr. 1644 din 11 mai 2021 de către Societatea Profesională Notarială ,,Napoca Lex” din Cluj-Napoca.

Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului-teren, prevăzut la art. 1, din proprietatea privată, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, teren cu destinație de drum, în vederea lărgirii străzii Corneliu Coposu.

Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, reglementată de art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, cu imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Generală de Urbanism şi Direcţia Economică.

Președinte de ședinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 616 din 4 octombrie 2021

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)