H O T Ă R Â R E

privind aprobarea P.U.D.Construire locuință semicolectivă cu două unități locative, P+E,

str. Oașului nr. 252C

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţa ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă cu două unități locative, P+E, str. Oașului nr. 252C proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 512335/1/19.10.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 513002/19.10.2020 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Construire locuință semicolectivă cu două unități locative, P+E, str. Oașului nr. 252C, beneficiar: Giloan Gheorghe;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 1164 din 28.11.2019, nr. 176 din 25.06.2020, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Reținând prevederile Sentinței Civile nr. 9012/2018, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 8484/211/2017, definitivă; precum și ale H.C.L. nr. 806/2007;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă cu două unități locative, P+E, str. Oașului nr. 252C, beneficiar: Giloan Gheorghe, pe o parcelă proprietate privată, cu nr. cad. 296208.

Documentația reglementează:

  • retragerea faţă de limitele laterale – minim 3 m;

  • retragerea faţă de limita posterioară – minim 6 m;
  • circulaţiile şi accesele: din str. Oașului, pe drum de interes local;
  • echiparea tehnico-edilitară: existentă pe str. Oașului.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarul acesteia.

Conform planșei 04 – Reglementări urbanistice, suprafața de teren necesară regularizării drumului de interes local la gabarit de 8 m (reglementat urbanistic prin H.C.L. nr. 806/2007) este propusă spre cedare domeniului public. În acest sens, acesta va fi dezmembrată din parcela inițială, va fi înscrisă în C.F. cu titlul de ,,drum” și transferată în domeniul public, anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă.

Art. 2.

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3.

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 755 din 27 octombrie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)