CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind însușirea Documentației cadastrale de actualizare informații tehnice,

pentru imobilul situat în Calea Moţilor nr. 80, Colegiul Tehnic de Comunicaţii

Augustin Maior, din municipiul Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind însușirea Documentației cadastrale de actualizare informații tehnice, pentru imobilul situat în Calea Moţilor nr. 80, Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior, din municipiul Cluj-Napoca – proiect din inițiativa primarului și a consilierului local Flavia Mihaela Ibranyi;

Reținând Referatul de aprobare nr. 340949 din 25.02.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca și al consilierului local Flavia Mihaela Ibranyi, în calitate de inițiatori;

Analizând Raportul de specialitate nr. 341149 din 25.02.2022 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune însușirea Documentației cadastrale de actualizare informații tehnice, pentru imobilul situat în Calea Moţilor nr. 80, Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior, din municipiul Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Luând în considerare prevederile art. 286 alin. (1) și (4), ale art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 23 lit. b), ale art. 105, ale art. 382 alin. (2) lit. k, alin. (3) lit. b) și d) din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale Procesului-verbal de constatare nr. 780/2021 al Direcției Generale Poliția locală, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006, Anexa 11, poziția nr. 85;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă actualizarea datelor de carte funciară pentru imobilul-teren, intravilan, situat în Calea Moţilor nr. 80, cu suprafața din acte de 1935 mp., identificat cu nr. cad. 19156, top. 11088/1, înscris în C.F. nr. 344664 Cluj-Napoca, prin înscrierea în cartea funciară a suprafeței măsurate de 1945 mp., cu destinație curți-construcții, actualizarea datelor de carte funciară privind construcția, identificată cu nr. cad. 19156-C1, respectiv, C1 – unitate de învățământ, cu regim de înălțime P/D+P/D+P+2E+Pod, edificată în anul 1936, cu suprafața construită la sol de 833 mp. și înscrierea construcției C3 – casă portar cu regim de înălțime P, edificată în anul 1936, cu suprafața construită la sol de 9 mp., cu destinație de construcții administrative și social-culturale, construcții anexă, domeniul public, proprietatea municipiului Cluj-Napoca.

Art. 2. Se însuşeşte Documentaţia cadastrală de actualizare informații tehnice pentru imobilul situat în Calea Moţilor nr. 80, din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de S.C. Toponatycad S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, reglementată de art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, cu imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și Direcția Economică.

Președinte de ședință

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 84 din 7 martie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)