CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii nr. 664/2022 (alocarea sumei de 5.200.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 664/2022 (alocarea sumei de 5.200.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj) – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 830983/1/27.10.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 830989/426/27.10.2022 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune modificarea Hotărârii nr. 664/2022 (alocarea sumei de 5.200.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj);
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Având în vedere dispozițiile Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, modificată și completată prin Hotărârea nr. 44/2019, și raportat la dispozițiile Hotărârii nr. 738/2022 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022;
Reținând prevederile Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Procesul-verbal din data de 18.10.2022 al Comisiei pentru evaluare și selecție a proiectelor, desemnată în baza Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. I. Se aprobă modificarea Anexei la Hotărârea nr. 664/2022, în sensul realocării sumei de 550.000 de lei de la poziția 8, după cum urmează: 200.000 de lei la poziția 9: ”Secția clinică Chirurgie I, str. Clinicilor nr. 3-5, Lucrări de reparații curente și instalații mansardă (holuri, încăperi, saloane)”, rezultând un total de 800.000 de lei și, respectiv, 350.000 de lei la poziția 13: ”Secția Ortopedie, str. Traian Moșoiu nr. 47, Lucrări de reparații curente saloane”, rezultând un total de 486.838 de lei.
Art. II. Celelalte prevederi ale hotărârii rămân neschimbate.
Art. III. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Tehnică, Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcția Economică.
Preşedinte de şedință,
Ec. Dan Ștefan TARCEA
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora ROȘCA
Nr. 850 din 2 noiembrie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)