CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale pentru anul 2020

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale pentru anul 2020 – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 642788/1/12.12.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 643211/49/12.12.2019 al Direcţiei impozite şi taxe locale, al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, al Direcției Generale de Urbanism, al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, Direcției de Evidență a persoanelor, Serviciul Stare civilă, Serviciul Revendicări fond funciar și registrul agricol și al Direcției Juridice, prin care se propune stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale pentru anul 2020;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 al. 2 şi 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. – Începând cu 1 ianuarie 2020, se stabilesc nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzi, după cum urmează:

a) nivelurile valorilor impozabile, a impozitelor şi taxelor locale, a altor taxe asimilate acestora, precum şi amenzile administrate de către Direcţia impozite şi taxe locale, constituind ANEXA I;

b) nivelul taxei administrate de către Direcţia de sănătate publică, constituind ANEXA II;

c) nivelurile taxelor administrate de către Serviciul revendicări fond funciar şi Registrul agricol, constituind ANEXA III;

d) nivelurile taxelor administrate de către Direcţia Genera de Urbanism, constituind ANEXA IV;

e) nivelurile taxelor administrate de către Direcţia patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, constituind ANEXA V;

f) nivelul taxei administrate de către Direcţia de evidenţă a persoanelor, Serviciul stare civilă, constituind ANEXA VI.

Art.2. – Bonificaţia prevăzută la art. 462 (2), 467 (2) şi 472 (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, pentru plata cu anticipaţie a impozitelor locale, datorate pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie, se stabileşte după cum urmează:

-10%, în cazul impozitului pe clădiri;

-10%, în cazul impozitului pe teren;

-10%, în cazul impozitului pe mijloacele de transport.

Art.3. – Pentru determinarea impozitului/taxei pe clădiri şi a impozitului/taxei pe teren, pentru anul 2020, se aplică delimitarea zonelor în intravilan aprobată prin Hotărârea nr. 1064 privind încadrarea terenurilor din municipiul Cluj-Napoca pe zone fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, iar pentru extravilan, se aplică prevederile Hotărârii nr. 264/2002 privind încadrarea terenurilor situate în extravilanul municipiului Cluj-Napoca pe zone fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.4.Începând cu 1 ianuarie 2020, se aprobă procedurile şi criteriile de acordare a facilităţilor fiscale la plata impozitelor şi taxelor locale, care constituie ANEXA VII.

Art.5.– Începând cu 1 ianuarie 2020, taxa specială pentru promovarea turismului în municipiul Cluj-Napoca, instituită prin H.C.L nr. 1015/2018 se stabilește prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării/tarifului de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA.

Art.6. – Începând cu 1 ianuarie 2020, se aprobă majorarea impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren cu 500 % pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan.

Art.7.-Lista actelor normative/hotărârilor consiliului local, prin care sunt instituite/stabilite impozite şi taxe locale, pe o perioadă de cinci ani anteriori anului fiscal 2020; hotărârile consiliului local, prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General, planurile urbanistice zonale, încadrarea terenurilor din municipiul Cluj-Napoca pe zone fiscale, constituie ANEXA VIII.

Art.8. 1.) Potrivit prevederilor art. 96 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare, se aprobă plafonul maxim de 20 de lei, exclusiv, pentru care se renunţă la stabilirea creanţei fiscale principale şi la emiterea deciziei de impunere.

2.) – În situaţia în care decizia are ca obiect mai multe tipuri de creanţe fiscale principale, plafonul se aplică totalului acestor creanţe.

Art.9.Potrivit prevederilor art 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare, se aprobă plafonul minim de 200.000 lei al creanţelor fiscale pentru care organul fiscal local are obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

Art.10. 1.) – Se aprobă anularea creanţelor fiscale restante şi a accesoriilor aferente acestora, în sume mai mici de 40 lei, pentru poziţiile de rol care au restanţe mai vechi de 31.12.2019.

2.) – Plafonul se aplicã totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori conform art. 266 alin (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare.

Art.11. Potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare, criteriile în funcţie de care se stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, sunt cele care stau la baza clasificării acestora de către organul fiscal central.

Art.12. – Anexele I–VIII fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.13. –Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţeză Direcţia impozite și taxe locale, Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Genera de Urbanism, Direcţia de sănătate publică, Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, Serviciul Revendicări fond funciar şi registrul agricol, Direcţia de Evidenţă a persoanelor, Serviciul Stare civilă şi Direcţia economică.

Președinte de ședință,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 908 din 19 decembrie 2019

(Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)