Primăria municipiului Cluj-Napoca și Direcția de Asistență Socială și Medicală, anunță asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care înființează și administrează unități de asistență socială, din municipiul Cluj-Napoca, că data limită pentru depunerea documentației de solicitare a subvențiilor pentru anul 2025 este data de 30 OCTOMBRIE 2024 (conform H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările și completările ulterioare).

Asociaţiile, fundaţiile şi cultele care au solicitat deja subvenții pentru anul 2025 vor redepune documentația, conform prezentului anunț.

Documentația de solicitare a subvenției (conform prevederilor H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările și completările ulterioare), trebuie să conţină următoarele documente:

1) Cererea de solicitare a subvenției, prevăzută în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998;

2) Ultimul bilanţ contabil înregistrat la Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 19;

3) Balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentație (adică din luna septembrie 2024);

4) Certificate de atestare fiscală:

a) Certificat eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, Direcția Impozite și Taxe Locale, Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 1

și

b) Certificat eliberat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 19.

Documentaţia de solicitare a subvenţiei se depune în original, în pachet închis (având înscrisă mențiunea „A nu se deschide înainte de 31 octombrie 2024”) la sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală, str. Venus, f.n.) sau la registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 7, până în data de 30 OCTOMBRIE 2024, adică până în data de 30 OCTOMBRIE 2024, ora 15.30.

De asemenea, documentaţia de solicitare a subvenţiei se poate depune și electronic într-un singur document PDF, parolat, la adresa de e-mail: protectiesociala_ong@dasmclujnapoca.ro. Parola de acces va fi solicitată la data primei întâlniri a Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială în municipiul Cluj-Napoca, de către președintele Comisiei, prin secretarul acesteia.

Relații suplimentare și îndrumare metodologică se pot obține de la Direcția de Asistență Socială și Medicală, Serviciul Protecție Socială, telefon: 0372.799.745.

Cerere

Anexa – buget

Anexa – Fișă tehnică