INVITAȚIE
Conferință găzduită de Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Luni, 19 Septembrie 2022, ora 11.00
Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de Organizație Parteneră a Agenției Naționale de Achiziții Publice în implementarea măsurii din Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice care vizează încurajarea agregării cererii de produse, servicii sau lucrări între autoritățile contractante prin înființarea de unități de achiziții centralizate (UCA) la nivel local, are deosebita plăcere de a vă invita să participați la o conferință cu durata estimată de 3 ore, organizată în data de 19 Septembrie 2022, începând cu ora 11.00, pentru a identifica împreună răspunsuri la întrebarea “Care este modul de funcționare și operare al unei unități de achiziții centralizate la nivel local?”, precum și pentru a dezbate și extinde idei privind beneficiile achizițiilor centralizate, categoriile de achiziții publice care se pretează la centralizare pe plan local, procedura de aderare la UCA, precum și parcursul realizat de Primăria Cluj-Napoca privind elaborarea unei foi de parcurs pentru înființarea unei UCA la nivel local.
Conferința “Unități de Achiziții Publice Centralizate la nivel local: soluția pentru mai multă eficiență în achizițiile publice” va avea loc în sistem online, prin intermediul platformei Webex, înregistrarea participanților realizându-se utilizând următorul link:
https://eyenterprise.webex.com/eyenterprise/onstage/g.php?MTID=e9fe0aadcb87c3cd03b9d6dc717a13cf6
Participarea la conferință este gratuită.
Agenda conferinței, detaliile logistice și alte informații relevante.
Cu deosebită considerație,
Emil BOC
Primar Cluj-Napoca