Începând din această săptămână, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță demararea programului de distribuire și preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie.
Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca în perioada sezonului rece (noiembrie 2023 – martie 2024), pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.
Suplimentul pentru energie se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, pe baza cererii și declarației pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.
Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei și de supliment pentru gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi, persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, dacă veniturile cumulate ale persoanei, familiei sau persoanelor care se gospodăresc împreună la aceeaşi adresă, se situează sub:
– 2053 lei pentru persoanele singure;
– 1386 lei/pers. familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încălzire cu agent termic, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi.
La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Formularele pot fi ridicate de la:
Centrul de informare pentru cetățeni, – str. Moților nr. 7,
Direcția de Asistență Socială și Medicală, – str. Venus fn. (între nr. 20 – 22), respectiv
sediul TERMOFICARE NAPOCA SA, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 79,
precum și de la primăriile de cartier:
Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10;
Iris – Liebcknecht nr. 7-8;
Someșeni – str. T. Vuia nr. 41;
Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48;
Zorilor – str. Pasteur nr. 60;
Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A;
Mărăști – str. Porumbeilor nr. 41
Depunerea cererilor se face după următorul program:
Centrul de Informare pt. Cetățeni | Primăriile de cartier | Direcția de Asistență Socială și Medicală | |
luni – miercuri 08.30 – 16.30 | luni – miercuri 08.00 – 16.00 | luni – miercuri 08.30 – 15.30 | |
joi 08.30 – 18.30 | joi 08.00 – 17.30 | joi 08.30 – 17.00 | |
vineri 08.30 – 16.30 | vineri 08.00– 14.30 | vineri 08.30 – 14.00 |
Solicitanții de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie termică sunt rugați să depună cererile la administratorul imobilului care le va centraliza și le va depune însoțite de un borderou centralizator.
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii curente, începând cu luna următoare.
În concret, pentru cererile înregistrate până în data de 20 noiembrie 2023, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței și/sau suplimentul pentru energie se stabilește începând cu luna noiembrie.
Pentru cererile înregistrate din data de 21 noiembrie până în data de 20 decembrie 2023, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței și/sau suplimentul pentru energie se stabilește începând cu luna decembrie.
Orice modificare, privind numărul de membri sau venitul realizat se comunică printr-o nouă cerere-declarație pe proprie răspundere pentru modificarea cererii de acordare, care va avea atașate actele care justifică solicitarea de modificare.
Informațiile privind criteriile de eligibilitate, actele necesare, plafoanele maxime de venit și cuantumul ajutorului, termene și proceduri împreună cu lista bunurilor, a căror deținere conduce la neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și/sau a suplimentului pentru energie, se găsesc pe paginile de internet:
www.primariaclujnapoca.ro – la ACEST LINK
sau pot fi solicitate de la adresa de e-mail: