În data de 24.09.2012, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au acţionat în zona Pieţei Mihai Viteazul (str. Ploieşti, str. Argeş, str. Croitorilor), pentru combaterea comerţului ambulant ilegal.
În urma acţiunii au fost depistate 14 persoane care comercializau legume şi fructe pe domeniul public din imediata vecinătate a pieţei agroalimentare, amplasamentul nefiind autorizat şi fără să se deţină documente de provenienţă a mărfurilor. Acestea au fost sancţionate contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 republicată (1.000 – 1.500 lei), iar marfa comercializată ilegal a fost confiscată. Astfel, au fost confiscate: 72 kg mere, 65 kg nuci, 31,5 kg pere, 7 kg cătină.
Acţiuni de acest gen se vor desfăşura zilnic.