Primăria municipiului Cluj-Napoca prin Direcţia Poliţia locală, cu sprijinul Biroului massmedia şi al Biroului Evenimente Publice şi al Direcţiei Tehnice organizează în acest an cea de a zecea ediţie a competiţiei şcolare pe teme ecologice „Iubesc Clujul Curat”.
Proiectul este menit să promoveze în rândul elevilor clujeni comportamente civice în respect faţă de mediul înconjurător, utilizând puterea exemplului dat chiar de către tineri. Astfel, fiecare unitate şcolară care se înscrie în competiţie desemnază un grup de elevi – în general membri ai clubului ecologic al şcolii – pentru a asigura activităţi de întreţinere a spaţiilor din jurul şcolii sau a unui perimetru prestabilit şi asumat de către instituţie spre a-l îngriji.
Timp de 2 săptămâni membrii grupului vor realiza acţiunile de ecologizare a zonelor verzi prestabilite, iar juriul format din reprezentanţi ai muncipalităţii şi ai Inspectoratului Şcolar evaluează şi notează calitatea evoluţiei.
Noutatea in acest an este modul de efectuare a evaluării, respectiv se vor realiza vizite de verificare în teren ale juriului şi de asemenea se vor face seturi de imagini înainte şi după finalizarea proiectului. Aceste imagini vor fi postate pe site-ul primăriei într-o secţiunea dedicată activităţilor ecologice şi vor fi oferite şcolilor pentru a realiza un panou de prezentare a activităţii grupului ecologic al unităţii de învăţământ.
Premiile oferite la finalul competiţiei vor fi educaţionale şi de divertisment, de la organizarea unor excursii la muzeele din municipiu, la oferirea de proiecţii de film gratuite.
De asemenea, festivitatea de premiere va fi organizată în aşa fel încât să ofere recunoaşterea publică a comunităţii clujene pentru efortul tinerilor.
În data de 31 mai 2013 propunem organizarea unui marş al curăţeniei, pe un traseu prestabilit, urmat de premierea în spaţiul public a echipelor câştigătoare. De asemenea la momentul premierii vom organiza o activitate de eliberare a câteva sute de baloane cu heliu în atmosferă, pentru a marca finalul evenimentului.
Etapele proiectului:
1.Înscrierea unităţilor de învăţământ (Direcţia Poliţia locală va trimite invitaţii scrise către toate şcolile pentru înscrierea în proiect) – Stabilirea numărului de participanţi/unitate şi a profesorilor coordonatori 25 aprilie-10 mai
2.Alegerea amplasamentului pentru fiecare unitate şcolară înscrisă în competiţie (echilibrată cu nr de elevi participanţi) – această zonă poate fi, o strada, o zonă verde, un loc de joacă, loc de agrement, etc pana 10 mai- si se va mentiona in cererea de inscriere la concurs
3.Evaluarea zonei în scopul stabilirii programului de ecologizare (se realizează de către profesorii coordonatori, elevi şi reprezentanţii Direcţiei Poliţia locală) – realizarea setulului de fotografii pentru ilustrarea situaţiei iniţiale (se realizează de către Biroul massmedia) 13-14 mai
4.Programarea activităţii: nr de elevi, materiale necesare (asigurate de Direcţia Tehnică), participanţi, elevi, profesori, părinţi, bunici, prieteni, voluntari din zonă, firme de salubritate, etc.. –15-24 mai
5.Evaluarea finală-pe teren – elevi, profesori, Primărie (se realizezază setul final de fotografii) 27 mai
6.Prezentarea unui eseu cu ce s-a intâmplat, cum s-au organizat, eventuale aventuri din timpul acţiunilor – maximum 1 pagină A4 – data limită de depunere 27 mai 2013. Eseul va fi însoţit de cateva fotografii semnificative din timpul desfăşurării activităţii.
7.Organizarea ceremoniei de premiere în data de 31 mai 2013, stabilirea amplasamentului, pregătirea diplomelor, premiilor, etc. (Biroul Evenimente Publice)