În perioada de 11-18.06.2013, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au efectuat verificări privind comerţul neautorizat desfăşurat pe str. Ploieşti, în imediata vecinătate a Complexului Multiplex „Leul” şi în P-ţa Gării.
Au fost încheiate 9 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 13.500 lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, republicată, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în loc neautorizat. De asemenea, ca măsuri complementare au fost confiscate 37 kg cireşe şi 42 litri lapte.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.