În ultima perioadă, locuitorii din zona Pieţei agroalimentare Mărăşti au sesizat faptul că unele dintre garajele situate în proximitatea pieţei sunt utilizate de către comercianţi pentru depozitarea de mărfuri.
Garajele în cauză au fost subânchiriate de către proprietari, ale căror autovehicule sunt parcate pe aleile de acces stânjenind circulaţia.
Pentru soluţionarea problemei, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au efectuat verificări, constatând că aspectele semnalate se confirmă.
Astfel, au fost identificate două garaje care erau utilizate în alte scopuri decât gararea autovehiculelor. Persoanele care depozitau mărfuri în acestea au fost sancţionate în conformitate cu prevederile HCL nr. 150/2009, valoarea amenzilor aplicate fiind de 3.000 lei.
De asemenea, faptele constatate au fost transmise Serviciului Public Parcări în vederea luării măsurilor care se impun în astfel de situaţii.