În perioada 01-08.04.2015, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, au desfăşurat acţiuni de control pe raza municipiului Cluj-Napoca, privind comerţul stradal şi ambulant.
În urma acţiunilor au fost constatate nereguli privind comercializarea de produse (alcool: tuica şi vin) fără deţinerea documentelor de provenienţă a mărfurilor, a certificatelor de producător şi fără îndeplinirea procedurilor legale, precum şi comercializarea produselor în locuri neautorizate, ocazie cu care s-au încheiat 19 procese verbale de constatare a contravenţiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, republicată. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 21.000 lei.
Controalele vor continua în perioada următoare.