În data de 17.10.2016, o patrulă de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică, aflându-se în timpul serviciului de patrulare, pe Calea Turzii, au observat o persoană în stare avansată de ebrietate urcându-se la volanul unui autoturism marca VW şi punându-se în mişcare dinspre Calea Turzii spre str. Observator.
Poliţiştii locali au procedat la oprirea conducătorului autoturismului şi la legitimarea acestuia, ocazie cu care au constatat că se numește G.A.C, în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca.
S-a solicitat sprijinul unui echipaj de la Poliţia Rutieră. La fața locului s-a deplasat un echipaj rutier care a efectuat testul cu aparatul etilotest numitului G.A.C, rezultând o valoare de 1,14 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Numitul G.A.C a fost condus la U.P.U. Cluj-Napoca în vederea recoltării probelor biologice, după care a fost predat Poliţiei Rutiere pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.