În data de 27.01.2017, în jurul orei 21,15, la dispeceratul Direcţiei Generale Poliţia locală s-a înregistrat o sesizare telefonică privind nerespectarea prevederilor legale în legătură cu fumatul în spaţiile publice închise, într-un local de alimentaţie publică situat pe str. Piezişă.
Ca urmare a acestei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială s-au deplasat operativ în teren şi au constatat faptul că în incinta unităţii de alimentaţie publică, o persoană fuma, fără să respecte prevederile art. 10 lit. a, coroborat cu art. 3, alin (1) din Legea nr. 349/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, persoana fizică a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 100 lei, iar societatea comercială în cauză a fost sancţionată cu amendă de 5.000 lei, fiind la prima abatere.