În perioada 13-19.02.2017 poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică au desfășurat acțiuni zilnice pe zona centrală a municipiului pe linie de cerșetorie.
Au fost depistate un număr de 41 persoane care apelau la mila publicului (unele dintre persoane au fost depistate de mai multe ori), ocazie cu care s-au întocmit un număr de 41 procese verbale de constatare a contravenţiei, în valoare de 2960 lei, în conformitate cu Legea nr. 61/1991 rep. şi HCL nr. 422/1999 modificată de HCL nr. 108/2010. De asemenea a fost confiscată suma de 65,20 lei.
Majoritatea persoanelor depistate că apelau la mila publicului au domiciliul în alte județe (Mureș, Bistrița Năsăud) sau în alte localități din județul Cluj (Apahida, Sânpaul, Jibou, Căianu, Vultureni, Turda).
Printre locațiile în care au fost depistate, enumerăm: bdul 21 Decembrie 1989, bdul Eroilor, pța M. Viteazu, pța Unirii, pța A. Iancu, pța Cipariu, bdul N. Titulescu, str. Horea, str. Memorandumului, bdul Dorobanților.
Facem un apel cetăţenilor să ne contacteze dacă observă persoane care apelează la mila publicului pe raza municipiului, la nr. de telefon 0264/955 sau 0264/598784- Dispeceratul Poliţiei Locale.