În data de 10.02.2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciilor Inspecţie comercială, Control trafic rutier, Ordine și siguranță publică, în colaborare cu Poliția Transporturi, au desfăşurat o amplă acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” și în imediata vecinătate.
Nereguli constatate:
lipsa autorizațiilor taxi;
neîntreținerea curățeniei taximetrelor;
neafișarea tarifelor practicate;
lipsă atestate profesionale;
lipsă ecusoane;
lipsa asigurărilor de bunuri și persoane;
opriri/staționări neregulamentare.
Contravenții și sancţiuni:
Pentru neregulile constatate au fost încheiate 21 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 11.080 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010 – aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim de taxi, ale Legii nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare (legea taximetriei) și ale O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare – regimul circulației pe drumurile publice. De asemenea au fost ridicate 6 autovehicule staționate neregulamentar și s-au aplicat puncte de penalizare conducătorilor auto.