Ref: Noi verificări în rândul taximetriştilor

Inspectorii Poliţiei Comunitare din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au efectuat verificări de la începutul lunii iunie şi până în prezent în rândul taximetriştilor clujeni privind respectarea prevederilor HCL nr. 109/2010, care reglementează activitatea de taximetrie pe raza municipiului.

În urma acţiunii au fost aplicate 88 de procese verbale de constatare a contravenţiei taximetriştilor, conform prevederilor HCL nr. 109/2010, pentru staţionarea autovehiculelor în alte locuri decât în standurile aprobate de către Consiliul local Cluj-Napoca, respectiv pentru efectuarea activităţii de taximetrie fără îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege.

Controalele au fost efectuate atât în zona centrală, respectiv Piaţa Unirii, Piaţa Lucian Blaga, Piaţa Mihai Viteazul, Piaţa Avram Iancu,  cât şi în cartierele municipiului.

Pe lângă sancţiunea contravenţională s-a aplicat câte un punct de penalizare fiecărui conducător auto.