Noi troleibuze în parcul auto al RATUC

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă dotarea parcului auto al Regiei de Transport Urban Cluj-Napoca cu 2 noi troleibuze noi.

Acestea sunt dotate cu echipamente moderne, care cresc siguranţa călătorilor, de la sistem de supraveghere video a interiorului troleibuzului, la instalaţii de informare şi sistem GPS de localizare în trafic. Totodată troleibuzele, care funcţionează cu energie electrică sunt total nepoluante.

Prin această investiţie se continuă eforturile municipalităţii de a reînnoi parcul auto pentru transportul în comun, în vederea creşterii confortului călătorilor şi a optimizării costurilor.

Aceste troleibuze sunt produse la compania Astra din Arad.

Preţul unui troleibuz a fost de 320.000 euro, deci, în total investiţia se ridică la 640.000 de euro în acest an.

Avem un acord cadru conform caruia putem achiziţiona până la 20 de autobuze, 10 scurte şi 10 articulate.

Noile troleibuze au costuri de întreţinere semnificativ mai scăzute faţă de cele vechi. Sunt dotate cu motoare de tracţiune asincron, trifazat cu rulmenţi ceramici, care nu necesită întreţinere sau consumabile, de tipul “periilor de cărbune” şi nici manopera implicată de înlocuirea acestora. Masa echipamentelor este mai redusă cu minim 500 de kilograme faţă de vechile trolee. Eficienţa energetică pe care o oferă este superioară prin creşterea energiei recuperate la frânare, consumul fiind cu circa 40% mai mic decât la vechile sisteme. Au o durată de viaţă prelungită.

Intervalele de întreţinere sunt de 30.000 de km la troleibuzele cu motor asincron trifazat , faţă de sistemele vechi de la troleibuzele cu curent continuu, care aveau nevoie de întreţinere la 10.000 de km. Durata de viaţă este de circa 15 ani.

Traseele pe care vor intra cele odua autobuze sunt Manastur – IRA (linia 6), respectiv IRA – Gara (linia 4).

Dotări:

– oferă un număr total de 105 locuri pe fiecare autobuz, din care 30 pe scaune şi au o lungime de 12 metri şi o lăţime de 2,5 metri.

– sistem de numărare a călătorilor la urcare şi coborâre

– protecţie la pornire (nu poate porni cu uşile deschise)

– au un sistem numit “kneeling” , de “îngenunchiere” pentru accesul uşor al călătorilor, dar şi capacitatea de a se ridica podeaua la traseele accindentate.

– au sistem de rampă acces pentru persoanele în scaun rulant, sau cărucioare, precum şi loc special în interior pentru acestea

– un sistem informatic de gestiune de date, diagnosticare şi comunicare, inclusiv cu baza de date a modulului static

– instalaţie de tracţiune

– instalaţie de măsurare a energiei consumate şi recuperate

– instalaţie pentru informarea călătorilor

– sistem de monitorizare video a interiorului, pentru suprevegherea siguranţei călătorilor (5 camere video care oferă vizibilitate în întreg troleibuzul. Imaginile se pot urmări şi stoca în timp real)

– sistem de localizare în traseu al troleibuzului şi de corelarea datelor achiziţionate cu data, ora şi poziţia troleibuzului

– funcţie de “cutie neagră”

– capacitate de a fi legat la sistemul de dirjare a traficului, “comunicare cu intersecţiile inteligente”

– Printre dotările acestor noi autobuze se numără rampa electrică pentru accesul persoanelor cu handicap (amplasate la uşile de acces de mijloc).