Saptamana trecuta, primarul Sorin Apostu s-a intalnit la Bruxelles cu parlamentari europeni pentru a discuta despre proiectele europene ale Clujului, despre ce s-a facut deja, despre ce intentioneaza sa faca, despre cum ar putea municipiul Cluj-Napoca sa se pozitioneze mai bine la nivel european.
 
Primarul s-a intalnit cu deputatul clujean Rares Niculescu, cu deputatul olandez Lambert van NISTELROOIJ (Democrat Crestin) si cu deputata poloneza Danuta Maria HÜBNER.
Domnul van Nistelrooij este membru in Comisia pentru dezvoltare regionala. A fost multi ani presedinte de comisie si vicepresedinte in cadrul Adunarii Regiunilor Europei, raportor in Comitetul Regiunilor si este si Presedinte al Consiliului consultativ al Centrului olandez de studii in domeniul automatizarilor si solutiilor inteligente pentru locuinte.
Doamna Danuta Maria HÜBNER (Platforma Civica) este chiar presedinta Comisiei pentru dezvoltare regionala din Parlamentul European. Este, de asemenea, membra in Comisia speciala privind criza financiara, economica si sociala. Intre anii 2004-2009 a fost Comisarul european responsabil cu politica regionala.
 
Principalul subiect al discutiilor a fost legat de finantarea europeana a proiectelor Clujului, atat in acest moment, cat si de perspectivele legate de aceasta finantare pe un termen mai lung.
Obiectivul politicii regionale europene este de a concretiza solidaritatea Uniunii prin coeziunea economica si sociala, reducand discrepanta dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni, iar bugetul consacrat fondurilor structurale si regulile de utilizare trebuie sa fie aprobate de catre Parlamentul European.
Principalele idei reiesite din discutii au fost:
– primarul a fost informat ca trebuie sa existe deja preocupare pentru fonduri pentru perioada 2014-2021 – directiile principale stabilite deja pana in toamna
Primarul Sorin Apostu le-a cerut europarlamentarilor sa se continue politica polilor de crestere pentru anii 2014-2021. Aceasta deoarece multe dintre cele 104 proiecte scrise sunt in stadii foarte avansate de pregatire si ar fi nevoie de o continuitate in acest sens. Asa cum s-a dovedit, cel putin in cazul Clujului, polul de crestere este motorul intregii regiuni. Regiunile Europei cresc prin acesti poli de crestere.
“Daca vrem sa ajungem la coeziune economica si sociala reala, trebuie sa continuam aceasta politica a polilor de crestere care si-a dovedit viabilitatea. Am fost informat ca in functie de cheltuirea celor 82 de milioane de euro (bani alocati Polului de crestere pentru Cluj-Napoca POR AXA 1.1) vom putea primi mai mult”, a precizat primarul Sorin Apostu.
 
– Europarlamentarii considera ca prioritatile pentru 2014-2021 sunt transportul / infrastructura de transport, precum si segmentul de cercetare-inovatie (proiecte cu aplicabilitate in practica; in special parcuri industriale si IT). Aici Clujul are cateva avantaje: centru universitar (capacitatea IT este cunoscuta), pozitia geostrategica si geoeconomica.
 
– Apoi, la nivel european, exista decalaje pe regiuni in ceea ce priveste absorbtia fondurilor; europarlamentarii considera ca viitoarele negocieri privind principalele domenii de alocare a fondurilor ar trebui sa fie strans legate necesitatile specifice existente la nivelul polilor de dezvoltare.
 
– Forma actuala administrativa din Romania nu este cea mai potrivita pentru absorbtia fondurilor. De asemenea, Clujul este un oras care se dezvolta repede; regionalizarea trebuie facuta in asa fel incat cresterea prea accentuata a PIB sa nu opreasca accesul la finantari.
 
– Primarul a discutat cu europarlamentarii si proiectul legat de Capitala Culturala. Acestia l-au felicitat pentru el si i-au spus ca un astfel de proiect sprijina, atat inainte de desfasurarea lui, cat si ulterior, viata economica a regiunii respective. Este un proces care poate ajuta orasul de la coagularea diverselor forte care sprijina participarea si pana mult dincolo de incheierea programului propriu-zis.
 
Intre propunerile luate in discutie pentru a sprijini candidatura orasului nostru se numara si o expozitie dedicata Clujului care va fi organizata la Bruxelles.