La data de 14.09.2023, în jurul orelor 20.00, pe malul râului Someș, polițistul local R.B. din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului, a identificat trei depozitări de mari dimensiuni, apărute recent.
În urma verificărilor efectuate la cele trei depozitări au fost identificate mai multe documente (proces-verbal de control, declarație, documente de rampă descărcare/încărcare deșeuri), pe numele de R.S.R.
În data d 15.09.2023. orele 14.00, fiind invitată la sediul Poliției Locale, pentru a da lămuriri cu privire la deșeurile abandonate pe malul Someșului, persoana mai sus menționată a recunoscut prin declarație scrisă că a dat aceste deșeuri unor persoane defavorizate, cunoscute doar din vedere (nu poate pereciza numele acestora dar este posibil să locuiască în zona Pata Rât)), sub titlul de donație.
În acest context au fost dispuse măsurile imediate de salubrizare a zonelor afectate de către generatorul acestor deșeuri, care a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor cu amendă în cuantum de 15.000 lei.