Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală anunță faptul că persoanele imobilizate sau nedeplasabile din municipiul Cluj-Napoca pot fi înscrise pentru vaccinare împotriva COVID-19  aplelând nr. tel. 0372 280 499, după următorul program:

  • Luni, marți miercuri: orele 8.00 -16.00;

  • Joi: orele 8.00-17..30;

  • Vineri: orele 8.00 -14.30.

Datele necesare a fi comunicate sunt: numele și prenumele, CNP, seria și nr. carte/buletin de identitate, nr. telefon, numele medicului de familie, adresă de email (dacă există).

Facem precizarea că persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se vaccinează împotriva COVID-19, în baza deciziei personale, în etapa a doua a strategiei de vaccinare.

Conform Instrucțiunii nr. 52/21.01.2021 a Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva SARS -CoV-2, pentru întocmirea listei persoanelor imobilizate sau nedeplasabile, medicii de familie vor colabora cu Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca.