Primăria Cluj-Napoca a încheiat un parteneriat cu AJVPS CLUJ pentru situațiile în care animale sălbatice (mistreți, vulpi etc) ajung în intravilanul municipiului. Obiectivul acestei acțiuni este de a spori siguranța și de a reduce riscurile pentru sănătatea cetățenilor, dar și de a preveni posibilele daune făcute de animalele sălbatice.
Partenerii de la Asociația Vânătorilor sunt pregătiți pentru a interveni alături de Poliția Locală 24 de ore din 24 în cazul semnalării unor animale sălbatice în Cluj-Napoca. Animalele vor fi tranchilizate, ridicate și relocate, respectându-se prevederile legale.
Pentru orice problemă de acest fel, vă încurajăm sa faceți sesizări sesizări la dispeceratul Poliţiei Locale la numărul de telefon 0264/955 sau telefonul primarului la numărul 0264/984.