În perioada 21.10.2024 – 22.11.2024, între orele 22.00-06.00 (în funcție de condițiile meteorologice) se va desfășura acțiunea de aplicare de tratamente fitosanitare la arborii de pe domeniului public al municipiului Cluj-Napoca.
Tratamentele vor fi efectuate în vederea combaterii unor dăunători ai arborilor din oraș, precum: ploșnița marmorată, tigrul platanului, molia minieră a castanului sau păianjenul roșu.
În această etapă de tratamente fitosanitare se folosesc următoarele substanțe active:
– TALENT SUPER 1 l în 1000 l apă insecticid,
– SUMI ALPHA 7 l în 1000 l apă insecticid piretroid,
– VERMITEC 1 l în 1000 l apă insecticid acaricid,
– CHAMP 77WG 2kg/ha/1000 l apă fungicid,
– SILWET GOLD – adjuvant 500 ml/ha în 1000 l apă.
Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile legale:
– Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane;
– Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul
de viață al populației;
– Ordinul Comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Legea Apiculturii 383 din 24 dec 2013,
precum și protocoalele de colaborare nr. 328482/2015și nr. 3242/F/2016.