Ajutorul social se acordă numai persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau rezidența în municipiul Cluj Napoca.

Ajutorul social se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia; existența oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menționează în declarația pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.

Contact

Adresă: str. Venus fn

Telefon: 0264-563052

Mai multe informații despre obligații, condiții și acte necesare, aici.

Au dreptul la venit minim garantat familiile și persoanele singure, cetățeni români.

Beneficiază de reglementările privind venitul minim garantat și familiile sau persoanele singure, cetățeni ai altor state sau apatrizi, care au reședinta sau, după caz, domiciliul în România, în condițiile legislației române.

Beneficiază de reglementările privind venitul minim garantat și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.

  • persoană singură  142 lei;
  • familie formată din 2 persoane  255 lei;
  • familie formată din 3 persoane  357 lei;
  • familie formată din 4 persoane  442 lei;
  • familie formată din 5 persoane  527 lei;
  • familie formată din 6 persoane  564 lei;
  • familie formată din 7 persoane  600 lei;
  • familie formată din 8 persoane  637 lei;
  • familie formată din 9 persoane  673 lei;
  • familie formată din 10 persoane 710  lei;
  • familie formată din 11 persoane 746  lei;
  • familie formată din 12 persoane 783  lei