Dezvoltarea orașului nu reprezintă doar o problemă a autorităților locale ci ține de voința și capacitatea comunității de a defini obiective strategice și de a le transpune în programe operaționale. Un oraș sofisticat are nevoie de implicarea resurselor de creativitate și energie din comunitate, iar administrația locală are un rol de facilitator și integrator al perspectivelor strategice existente.
Strategia de dezvoltare 2014-2020 a fost construită pe baza valorizării extinse a expertizei existente în comunitatea clujeană. Succesul implementării este direct dependent de existența unui parteneriat permanent între administrația locală și comunitate. Aceasta nu este strategia Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca ci strategia întregii comunități.
Procesul de crearea a strategiei de dezvoltare 2014-2020 a fost documentat pe site-ul Cluj Management and Planning Group
În data de 22 septembrie 2015 Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a aprobat Strategia de dezvoltare 2014-2020 prin HCL 315/2015.
În data de 1 septembrie 2016 a fost aprobata prin HCL 523/2016 completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 315/2015, respectiv a capitolului ”Strategia pentru identitatea istorică a orașului”, în sensul includerii unor obiective în vederea revitalizării acestora.