Trecerea terenurilor proprietate privată cu destinația de drum deschis circulației publice, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, prin donație sau renunțare la drept se aprobă în următoarele condiții:
Terenul propus a fi preluat a fost reglementat urbanistic ca având destinația de drum deschis circulației publice.
Drumul trebuie să fie constituit iar preluarea acestuia se face în ampriza existentă, așa cum este aceasta reglementată prin prevederile art. 15 din O.G. nr. 43/28.08.1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui proces-verbal de constatare întocmit de către o comisie constituită prin dispoziția primarului.
Actele care stau la baza preluării sunt extrasul de carte funciară al terenului și actul de donație sau renunțare la drept, în formă autentică.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul prezentei, se face prin hotărâre a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Terenurile proprietate privată, reglementate cu destinația de drum deschis circulației publice prin documentațiile de urbanism aflate în valabilitate și pentru care există obligații de realizare și amenajare, vor fi preluate după îndeplinirea obligațiilor prevăzute în documentațiile de urbanism.