Benzi dedicate

Benzile dedicate pentru transportul în comun

Primăria Cluj-Napoca a implementat banda dedicată pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, pe B-dul 21 Decembrie 1989 (între stația Someșul și strada Memorandumului, la intersecția cu strada Emil Isac). Banda dedicată s-a realizat la bordură, în locul parcărilor care au fost desființate.

Această reglementare de circulație a impus și interzicerea virajului la dreapta de pe B-dul 21 Decembrie 1989 pe strada Paris. Parcările desființate au fost relocate în parcarea de pe strada Năvodari, respectiv pe strada F. Joliot Curie (unde, odată cu instituirea sensului unic, au fost marcate și parcări pe ambele părți ale străzii). Au fost realizate 256 de locuri de parcare (pe strada Năvodari și pe strada strada F. Joliot Curie), în locul celor 132 desființate.

De asemenea, și în Piața Avram Iancu – latura estică, s-a dedicat o bandă transportului în comun, în prelungirea celei existente în Piața Ștefan cel Mare pe sensul de mers dinspre Piața Cipariu spre B-dul 21 Decembrie 1989.

Aceste măsuri au fost luate în urma comisiei de circulație din 25 iulie 2017 și pe baza opiniilor exprimate la dezbaterea publică.

Ați găsit informațiile căutate?

Ce anume nu ați găsit?

Cum luăm legătura cu dvs. ?






Cum am putea îmbunătăți pagina sau site-ul?