Adresa: Centrul de Informare turisticăb-dul. Eroilor nr. 6-8, ap. 20.

Șef Serviciu: Manuela Cîmpean

Acest Serviciu este subordonat directorului general al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte.

Misiunea şi scopul Serviciului este:

  • promovarea turistică a municipiului Cluj-Napoca, creşterea calităţii serviciilor turistice şi diversificarea serviciilor oferite vizitatorilor municipiului Cluj-Napoca, dar și clujenilor care vor să-şi cunoască mai bine oraşul şi posibilităţile de petrecere a timpului liber, în scopul creşterii circulației turistice şi a veniturilor directe şi indirecte din turism.

Atribuții:

  • informarea directă a turiştilor la Centrul de Informare Turistică, cu privire la obiectivele şi traseele turistice, baza turistică şi posibilităţile de agrement; acces gratuit la internet pentru informaţii de interes turistic;

  • promovarea serviciilor VR – oferirea unor tururi virtuale, punerea la dispoziția turiștilor a echipamentelor IT aferente pachetului VR (ochelari oculus, căști, scaun VR);

  • monitorizarea numărului de vizitatori şi a altor indicatori turistici; monitorizarea cererii de materiale informative; primirea şi prelucrarea informaţiilor statistice cu privire la activitatea turistică;

  • editarea de materiale informative şi de promovare turistică (pliante, broşuri, afişe, flyere, hărţi, ghiduri turistice etc.);

  • distribuirea gratuită a materialelor informative la Centrul de Informare Turistică şi în alte locaţii de interes turistic sau cu ocazia unor evenimente care atrag vizitatori autohtoni şi străini;

  • promovarea destinației Cluj-Napoca prin diferite canale de promovare, online, radio-TV etc., precum și prin autoritatea națională pentru turism, birourile şi reprezentanţele de turism din ţară şi din străinătate, oraşele înfrăţite, misiunile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe etc.;

  • participarea la târguri de turism şi alte manifestări expoziţionale, seminarii, workshopuri şi diferite evenimente de interes turistic şi cultural;

  • organizarea de evenimente cu specific cultural-turistic;

  • organizarea unor circuite turistice şi oferirea unor servicii de ghid;

  • realizarea şi amplasarea unor indicatoare şi panouri turistice etc.;

  • activităţi de marketing turistic, studii de piaţă;

  • dezvoltarea parteneriatelor/colaborărilor/proiectelor realizate pentru promovarea turismului local, elaborarea/implementarea unor strategii şi programe operaţionale, cu finanţare din fonduri locale/guvernamentale/europene;

  • promovarea turismului accesibil și incluziv, prin punerea la dispoziția celor interesați a unor ghiduri turistice editate în Braille și oferirea unor servicii specializate de ghidaj turistic, precum și colaborarea cu unitățile speciale de învățământ, ONG-uri de profil și alți parteneri din Uniunea Europeană, în cadrul unor proiecte Erasmus etc.