Cimitire istorice, active, protejate datorită valorilor artistice, urbanistice, ambientale şi arhitecturale pe care le înglobează. Sunt remarcabile organizarea şi imaginea de ansamblu, monumentele funerare şi cavourile istorice, clădirile specifice – capela şi administraţia, structura vegetaţiei.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Funcţionarea cimitirelor e reglementată prin cadrul legal existent, ca şi prin regulamentele interne.
În plus, pentru protejarea valorilor de patrimoniu, se instituie următoarele reglementări:
(c) trama aleilor este protejată. Modificarea pavimentului acestora se poate face numai pe baza unei Autorizaţii de Construire, emise cu avizul CNMI;
(d) se interzice densificarea cimitirelor prin ocuparea aleilor, distrugerea / eliminarea vegetaţiei, ocuparea spaţiului dintre morminte;
(e) constructiile care au încăperi (cripte, cavouri etc) şi mormintele cuprinse în Lista anexă la Obligaţia de Folosinţă emisă de către DJCCPCN Cluj, cu toate componentele acestora – împrejmuiri, lespezi, pietre funerare etc, sunt protejate. Intervenţiile asupra acestora (incluzând desfiinţarea) se fac numai pe baza unei Autorizaţii de Construire / Desfiinţare, emise cu avizul CNMI;
(f) elementele disparate (piatră, feronerie etc) dislocate de la morminte astăzi necunoscute sunt protejate şi administraţia are obligaţia conservării lor, cu statut de componente artistice (pot fi utilizate în scopuri muzeale);
(g) componentele tipizate pentru morminte noi sau pentru reamenajarea celor existente se vor supune avizării CNMI în termen de 6 luni de la emiterea de către DJCCPCN Cluj a Obligaţei de Folosinţă;
(h) construcţii funerare noi care au încaperi (cripte, cavouri etc), spaţii pentru ceremonii funerare – capele, platforme în aer liber, spaţii tehnice aferente funcţiunii de bază, clădiri / pavilioane administrative şi de serviciu / întreţinere, anexe sanitare, circulatii – alei carosabile, semicarosabile şi pietonale vor putea fi realizate numai pe baza unui PUZCP aprobat anterior pentru întregul cimitir, prin care se vor stabili locaţii, condiţii de amplasare şi configurare etc.
(i) construcţiile funerare noi care au încaperi (cripte, cavouri etc), ca şi mormintele noi cu componente netipizate se vor realiza numai pe baza unei Autorizaţii de Construire, emise cu avizul CNMI;
(j) orice intervenţie asupra construcţiilor existente (capelă, clădiri administrative şi tehnice, de întreţinere, dispozitiv de intrare, platforme etc), ca şi desfiinţarea parţială sau totală a unei clădiri / corp de clădire pentru care acest fapt e admisibil, se face numai pe baza unei Autorizaţii de Construire, emise cu avizul CNMI;
(k) pentru autorizarea unor construcţii noi / extinderea celor existente se va elabora în prealabil un P.U.D.
B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII
Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef).
Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului construcțiilor cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame, lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.
Cimitirele existente se învecinează în mod direct cu teritorii urbane având funcţiuni de tip rezidenţial sau mixt. Zona de protecţie sanitară nu mai poate fi organizată conform actualelor norme, astfel încât e necesară realizarea unui studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător, pe baza căruia se vor putea aplica măsurile eventual necesare în interiorul fâşiei reglementate de protecţie, cu adâncimea de 50 m.
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Procesul de reabilitare şi modernizare a spaţiului public aferent acceselor principale (piaţete) se va desfăşura numai pe bază de proiecte complexe de specialitate ce vor viza ameliorarea imaginii urbane în concordanţă cu caracterul istoric al acestuia, dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, reglementarea circulaţiei autovehiculelor şi a parcării, organizarea mobilierului urban şi a vegetaţiei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef şi al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat.
Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZĂRI ADMISE
(c) lucrări funerare sub şi supraterane;
(d) spaţii pentru ceremonii funerare – capele, platforme în aer liber;
(e) spaţii tehnice aferente funcţiunii de bază;
(f) clădiri / pavilioane administrative şi de serviciu / întreţinere, anexe sanitare;
(g) circulatii – alei carosabile, semicarosabile şi pietonale;
Se conservă de regulă actuala configuraţie şi actualele utilizări, ce pot fi dezvoltate, reorganizate sau modernizate, în conformitate cu necesităţile actuale, în condiţiile asigurării compatibilităţii cu structurile istorice care le găzduiesc.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Nu e cazul
3. UTILIZĂRI INTERZISE
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1.
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Nu e cazul
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Se va stabili, după caz, prin P.U.D. sau P.U.Z.C.P.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Clădirile se vor retrage de la limitele laterale / posterioară a parcelei cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, dar cu nu mai puţin decât 4,5 m.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
Distanţa minimă dintre două clădiri învecinate va fi egală cu jumătate din înălţimea clădirii mai înalte, măsurată la cornişă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin decât 4,5 m.
În cazul în care încăperi principale sunt orientate spre spaţiul dintre cele două clădiri, distanţa minimă va fi de 6 m.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE
Se conservă accesele existente.
Noi accese se pot stabili, după caz, prin P.U.D. sau P.U.Z.C.P. Orice nou acces la drumurile publice se va realiza conform avizului eliberat de administratorul acestora.
Tipurile îmbrăcăminţilor căilor de circulaţie utilitară, ale aleilor principale şi platformelor existente pot fi schimbate numai pe baza unei Autorizaţii de Construire, emise cu avizul CNMI. Pentru aleile secundare se vor folosi numai structuri din agregate compactate.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Accesul şi staţionarea oricăror autovehicule în incinta cimitirelor e interzisă, cu excepţia celor de întreţinere şi exploatare.
Acestea se vor organiza / reglementa în vecinătatea zonelor de intrare, ca parte a sistemului de parcaje / garaje publice.
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul regulament.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Pentru clădiri noi înălţimea maximă la cornişă nu va depăşi 8 m şi respectiv (D)+P+1.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Clădiri / corpuri noi
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului. Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Clădiri existente
Intervenţiile asupra clădirilor monument istoric sau cu valoare ambientală se vor realiza în regim specific, numai pe bază de proiecte detaliate fundamentate pe studii istorice şi investigaţii complexe asupra construcţiilor, avizate şi autorizate conform legii.
Se vor folosi materiale şi tehnici adecvate, de regulă cele tradiţionale.
În cazul intervenţiilor vizând reparaţia, reabilitarea, restaurarea corpurilor existente:
Se va conserva expresia arhitecturală şi modenatura faţadelor acestora cu excepţia cazurilor în care se revine la o situaţie iniţială sau anterioară considerată favorabilă.
Se interzice eliminarea decoraţiilor specifice (ancadramente, cornişe, brâuri, colonete, pilaştri, etc). Reabilitarea termică nu poate constitui un pretext pentru eludarea acestei reglementări, în unele cazuri aceasta putând implica tehnologii şi materiale speciale.
Tâmplăriile istorice se vor conseva prin restaurare. In mod excepţional, când acest lucru nu mai este posibil, se vor înlocui cu copii cu aspect identic cu originalele, reproducându-se toate detaliile şi decoraţiile.
Învelitorile acoperişelor vor fi din ţiglă ceramică de culoare naturală. In situaţiile în care învelitoarea e din tablă fălţuită şi structura şarpantei nu are capacitatea portantă pentru a susţine ţigla, se admite refacerea acesteia cu tablă lisă fălţuită de culoare gri.
Jgheaburile şi burlanele se vor reface din tablă zincată, de zinc sau de cupru în manieră tradiţională.
În cazul intervenţiilor vizând restructurarea / extinderea corpurilor existente:
Se vor aplica reglementările anterioare;
Se vor evidenţia / diferenţia în structura spaţială şi expresia arhitecturală propusă elementele existente conservate şi cele noi.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Zona e echipată edilitar complet.
Toate clădirile se vor racorda la reţelele edilitare publice.
Se va da o atenţie deosebită iluminatului public, ce va face obiectul unor studii de specialitate.
În incintă se vor prevedea puncte de alimentare cu apă din reţeaua publică.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuiri sau clădiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).
În zona de întreţinere se va organiza un spaţiu destinat colectării deşeurilor, accesibil din spaţiul public şi unul pentru resturi vegetale (compost).
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Teritoriul cimitirelor istorice e structurat ca spaţiu verde.
Pe ansamblul teritoriului cimitirelor, spaţiul verde cu vegetaţia aferentă (joasă, medie şi înaltă) se va conserva ca pondere şi configuraţie. Se interzice densificarea cimitirelor prin diminuarea spaţiilor verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor, caz în care aceştia se vor înlocui cu alţii din acceaşi specie.
14. ÎMPREJMUIRI
Împrejmuirile istorice orientate spre spaţiul public se vor conserva şi restaura.
Împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea 2,20 m înălţime şi vor fi de tip opac.
Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi adecvat funcţiunii.
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
P.O.T. maxim = 2%
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul teritoriu al cimitirului.
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
C.U.T. maxim = 0,04
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul teritoriu al cimitirului.