CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea preluării în proprietatea privată și trecerii în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren cu destinația de drum în suprafață de 1281 mp.,

identificat cu nr. cadastral 325302 , înscris în C.F. nr. 325302 Cluj-Napoca,

situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Porțelanului nr. 2

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea preluării în proprietatea privată și trecerii în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren cu destinația de drum situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Porțelanului nr.2, identificat cu nr. cadastral 325302, înscris în C.F. nr. 325302 Cluj-Napoca – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 543657/1 din 23.10.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 544635 din 23.10.2019 al Direcției Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Juridice și al Direcției economice, prin care se propune aprobarea preluării în proprietatea privată și trecerii în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren cu destinația de drum situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Porțelanului nr. 2, identificat cu nr. cadastral 325302, înscris în C.F. nr. 325302 Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 562 alin. (2), ale art. 889 alin. (1) și (2) ale art. 863 lit. e din Codul civil și ale art. 286 alin (1), alin.(4), ale art. 287 lit. b și ale art. 296 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Hotărârii nr. 294/2017 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare urbană, str. Porțelanului – latura estică;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), art. 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ ;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă preluarea, în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren în suprafață de 1281 mp., identificat cu nr. cadastral 325302, înscris în C.F. nr. 325302 Cluj-Napoca situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Portelanului nr. 2.

Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului-teren cu destinația de drum, identificat la art. 1 din proprietatea privată, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, conform Hotărârii nr. 294/2017.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Generală de Urbanism şi Direcţia economică.

Președinte de ședinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 749 din 31 octombrie 2019

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)