CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Alexandru Davila,
din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Alexandru Davila, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 514471 din 19.10.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 514813 din 20.10.2020 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Alexandru Davila, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Luând în considerare prevederile art. 286 alin. (1) și (4) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 23 lit. a) și 87 alin. (4), din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006, Anexa 11, poziția nr. 1024;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului identificat cu nr. topo. 21081/2, astfel:
– imobil cu nr. topo. nou 21081/2/1, teren cu suprafața de 174 mp.;
– imobil cu nr. topo. nou 21081/2/2, teren cu suprafața de 1626 mp.
Art. 2. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului strada Alexandru Davila cu suprafața măsurată de 1626 mp., provenind din CF nr. 307089 Cluj-Napoca, nr. topo. 21081/2/2, cu destinație drum, domeniul public, în baza Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, art. 8 alin. (1) „Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află (…)”.
Art. 3. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă, a imobilului strada Alexandru Davila, din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de Ing. Boacă Mihai, persoană fizică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și Direcția Economică.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 744 din 27 octombrie 2020
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)