CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă,

P+E, str. Oașului nr. 369A

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă, P+E, str. Oașului nr. 369 A – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 414131/1/29.03.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 414182/433/29.03.2022 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă, P+E, str. Oașului nr. 369A, beneficiară: Chiș Ioana Mădălina;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 186 din 2.12.2021 și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire locuință semicolectivă, P+E, str. Oașului nr. 369A, beneficiară: Chiș Ioana Mădălina, pe o parcelă proprietate privată, nr. cad. 282641.

Documentaţia reglementează:

– retragerea față de limita laterală vestică: min. 3 m;

– retragerea față de limita laterală estică: min. 3 m;

– retragerea față de limita posterioară nordică: min. 6,3 m;

– circulaţiile şi accesele: din alee de interes local (drum înscris în C.F. 260341, nr. cad. 9188/6);

– staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, două locuri de parcare amenajate la sol

(necesare, conform art. 9 din R.L.U.);

– echiparea tehnico-edilitară: completă pe strada Oașului.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia.

Suprafața de teren necesară lărgirii drumului de acces va fi dezmembrată din parcela inițială și va fi înscrisă în C.F. cu titlu de „drum” anterior emiterii autorizației de construire. Ulterior, va fi alipită la parcela identificată cu nr. cad. 9188/6, având categoria de folosință „drum”, iar până la recepția construcției, drumul va fi adus la strat de uzură, de la intersecția cu strada Oașului până la parcela studiată prin P.U.D.

La faza de D.T.A.C., documentația va fi supusă avizării în Comisia de estetică urbană.

Art. 2. –

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3. –

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 151 din 4 aprilie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)