CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, str. Odobești–str. Anton Bacalbașa
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, str. Odobești–str. Anton Bacalbașa – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 580153/1/11.07.2024, conex cu nr. 459228/1/10.05.2024, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 580359/433/11.07.2024, conex cu nr. 459355/433/10.05.2024, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, str. Odobești–str. Anton Bacalbașa, beneficiari: Pop-Buia Pavel, Pop Buia Daniela-Diana, Nilas Pavel, Nilas Mariana, NIPO IMOBCONSTRUCT S.R.L., Salanța Zoica, Ostaș Denisa-Zoe, Salanța Denis-Leontin, Salanța Roxana, AGILE BROTHERS S.R.L., Oanea Sorin-Vasile, Oanea Silvia-Estera, Șchiop Mihăiță, Șchiop Fabiola-Camelia, Negrușeri Sandu, Negrușeri Eliza-Margareta, CNC PARTENER COMPANY S.R.L., Man George-Raul, Man Anca-Florina, Jakab Endre, Jakab Csilla, pentru un teren în suprafață măsurată de ~0,73 ha., aflat în proprietate privată;
Reținând Avizul de oportunitate nr. 123 din 10.08.2023, Avizul Arhitectului-șef nr. 132 din 11.08.2023 și Avizul nr. 55 din 16.02.2024, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;
Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
.
Art. 1. – | Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – de urbanizare, str. Odobești–str. Anton Bacalbașa, beneficiari: Pop-Buia Pavel, Pop Buia Daniela-Diana, Nilas Pavel, Nilas Mariana, NIPO IMOBCONSTRUCT S.R.L., Salanța Zoica, Ostaș Denisa-Zoe, Salanța Denis-Leontin, Salanța Roxana, AGILE BROTHERS S.R.L., Oanea Sorin-Vasile, Oanea Silvia-Estera, Șchiop Mihăiță, Șchiop Fabiola-Camelia, Negrușeri Sandu, Negrușeri Eliza-Margareta, CNC PARTENER COMPANY S.R.L., Man George-Raul, Man Anca-Florina, Jakab Endre, Jakab Csilla, pentru un teren în suprafață de ~0,73 ha., aflat în proprietate privată, ce cuprinde parcelele cu nr. cad. 334617, nr. cad. 335543, nr. cad. 308901, nr. cad. 335542, nr. cad. 329858, nr. cad. 281373, nr. cad. 329007 și nr. cad. 329006 . Planul Urbanistic Zonal propune dezvoltarea unui teren în suprafață de ~0,73 ha. pe bază de structură parcelară și regulament local de urbanism, respectiv 14 parcele destinate construirii de locuințe cu regim redus de înălțime (U.T.R. Liu-1), un imobil cu destinația de spațiu verde cu acces public nelimitat (U.T.R.Va-1) și imobile destinate lărgirii străzilor Odobești, Anton Bacalbașa și Ștefan Pascu, precum și un imobil destinat stației de pompare apă existente. Documentația reglementează:
U.T.R. Liu-1 – Locuințe cu regim redus de înălțime dispuse pe un parcelar de tip urban funcțiunea predominantă: locuințe unifamiliale și anexele acestora (garaje, filigorii, platforme carosabile și pietonale, amenajări exterioare, piscine); regimul de construire: cuplat; înălțimea maximă admisă: regimul de înălțime maxim admis este de trei niveluri supraterane (parter + etaj + mansardă/nivel retras) sau (demisol + parter + mansardă/nivel retras). Retragerea ultimului nivel va fi mai mare sau egală cu 1,80 m faţă de planul fațadei spre stradă/spațiul public. Totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una dintre următoarele configurații: (S)+P+1+M, (S)+P+1+R, D+P+M, D+P+R (semnificațiile prescurtărilor: S – subsol, D – demisol, P – parter, M – mansardă, R – nivel retras). Înălțimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la cornișa superioară sau la aticul ultimului nivel neretras, în punctul cel mai înalt, nu va depăși 8 m. Înălțimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperișului sau la aticul nivelului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăși 12 m; indicii urbanistici: P.O.T. max. = 35 %, C.U.T. max. = 0.9 ADC/mp; retragerea față de aliniament: minim 8 m față de U.T.R. Va-1; minim 5 m față de strada Odobești; minim 5 m față de strada Ștefan Pascu.
Garajele vor fi dispuse în retragere de minim 6 m de la str. Odobești și str. Ștefan Pascu, pentru a permite parcarea în faţă a unui autoturism; retragerea față de limitele laterale: pe limită de proprietate și în retragere minimă de 3 m față de cealaltă limită laterală, conform planșei „U.09 REGLEMENTĂRI URBANISTICE-ZONIFICARE”. Lungimea calcanului va fi de maxim 20 m. Garajele, inclusiv cele incluse în corpul principal de clădire, vor putea fi alipite limitelor laterale ale parcelei, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,8 m; retragerea față de limitele posterioare: clădirile (inclusiv garajele) vor fi retrase de la limita posterioară a parcelei cu o distanță minimă egală cu înălțimea clădirii, dar cu nu mai puțin decât 6 m; circulațiile și accesele: pe o parcelă pot fi prevăzute un singur acces pietonal și un singur acces carosabil. Orice acces la drumurile publice va fi făcut conform avizului și autorizației de construire, eliberate de administratorul acestora. Pentru căile pietonale și carosabile din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea pavimentelor permeabile; staționarea autovehiculelor: va fi organizată în interiorul parcelei. Necesarul de parcaje:
Locuinţe individuale (unifamiliale), inclusiv în cazul în care ocupanţii desfăşoară activităţi liberale sau manufacturiere: (a) minimum un loc de parcare pentru clădiri cu A.U. mai mică de 100 mp; (b) minimum două locuri de parcare pentru clădiri cu A.U. mai mare de 100 mp. Servicii aferente funcţiunii de locuire (servicii de proximitate): două locuri de parcare. Alte activităţi: conform Anexei 2 din R.L.U. aferent P.U.G. echiparea tehnico-edilitară: autorizarea executării construcțiilor este admisă numai după finalizarea procesului de echipare completă edilitar-urbanistică a teritoriului reglementat prin prezenta documentație. Toate construcțiile vor fi racordate la rețelele edilitare edificate, disponibile și funcționale. Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine. Firidele de branșament și contorizare vor fi integrate în împrejmuire. Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spațiu interior parcelei (eventual integrat în împrejmuire) destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spațiul public.
U.T.R. Va-1 – Subzonă verde cu acces public nelimitat funcțiunea predominantă: spații verzi (plantații înalte medii și joase), mobilier urban, accese auto și pietonale pentru parcelele de pe frontul sudic al străzii Anton Bacalbașa; indicatorii urbanistici: P.O.T. max. = 0 %, C.U.T. max. = 0; înălțimea maximă admisă: nu este cazul; retragerea față de aliniament, retragerea față de limita laterală estică, retragerea față de limita posterioară: nu e cazul; staționarea autovehiculelor: este interzisă parcarea automobilelor pe teritoriul zonelor verzi (cu excepția vehiculelor utilitare care deservesc activitățile de întreținere a zonelor verzi); echiparea tehnico-edilitară: va fi acordată o atenție deosebită iluminatului public, ce va face obiectul unor studii de specialitate. Vor fi prevăzute puncte de alimentare cu apă din rețeaua publică. Este interzisă conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Firidele de branșament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuiri sau clădiri. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). În zona de întreținere va fi organizat un spațiu destinat colectării deşeurilor, accesibil din spațiul public şi unul pentru resturi vegetale (compost).
Anterior emiterii autorizațiilor de construire pentru locuințe:
Suprafețele de teren necesare regularizării străzii Anton Bacalbașa, străzii Ștefan Pascu și străzii Odobești, conform propunerii din Planșa „U.09 REGLEMENTĂRI URBANISTICE-ZONIFICARE”, vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu titlu de „drum”. Strada Anton Bacalbașa va fi echipată edilitar complet (inclusiv rețea pluvială), iar partea carosabilă a acesteia (cu lățime de 6 m) va fi adusă la strat de uzură. Va fi adusă la strat de uzură suprafața de teren necesară lărgirii părții carosabile a străzii Odobești.
Anterior recepției construcțiilor propuse:
Vor fi realizate trotuarele străzii Anton Bacalbașa și echipate cu mobilier urban (coșuri de gunoi, bănci, corpuri/stâlpi de iluminat, indicatoare rutiere). Va fi amenajat spațiul verde cu acces public nelimitat (U.T.R. Va-1), în baza unui proiect de specialitate. Va fi realizat trotuarul de pe latura estică a străzii Odobești și trotuarul de pe latura vestică a străzii Ștefan Pascu, pe tronsoanele aferente P.U.Z. Suprafețele de teren amenajate, destinate regularizării circulațiilor, spațiul verde cu acces public nelimitat (U.T.R. Va-1) și imobilul destinat stației de pompare apă vor fi transferate în domeniul public, cu titlu gratuit (conform propunerii din Planșa „U.11 -CIRCULAȚIA TERENURILOR”).
Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia. La faza D.T.A.C., documentația va fi supusă în comisia de estetică urbană. Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. se constituie în Anexa 1, Planșa „U.09 REGLEMENTARI URBANISTICE – ZONIFICARE” se constituie în Anexa 2 și Planșa „U.11 – CIRCULAȚIA TERENURILOR” se constituie în Anexa 3, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
|
Art. 2. – | Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani de la aprobare. |
Art. 3. – | Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism. |
| Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ștefan Tarcea |
| Contrasemnează: Secretarul general al municipiului, Jr. Aurora Roşca |
Nr. 558 din 22 iulie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)