CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ– NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Fostering Systemic Innovation and Digital Transformation across European Innovation Ecosystems”, acronim SYSTEMEU, finanțat prin programul Horizon Europe
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Fostering Systemic Innovation and Digital Transformation across European Innovation Ecosystems”, acronim SYSTEMEU, finanțat prin programul Horizon Europe – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 11387/1/13.01.2026. al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 11421/105/13.01.2026 al Compartimentului Relații externe și investitori, Serviciul Strategie și dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Fostering Systemic Innovation and Digital Transformation across European Innovation Ecosystems”, acronim SYSTEMEU, finanțat prin programul Horizon Europe;
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare – Horizon Europe, precum și ale Regulamentului (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. (4) lit. a) și ale alin. (2) lit. e), coroborat cu alin. (9) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Fostering Systemic Innovation and Digital Transformation across European Innovation Ecosystems”, acronim SYSTEMEU, finanțat prin programul Horizon Europe.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a bugetului alocat Municipiului Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului prevăzut la art. 1, în cuantum de 166.875,00 Euro, finanțare nerambursabilă în procent de 100% din totalul bugetului alocat municipiului.
Art. 3. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării proiectului prevăzut la art. 1, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează echipa de implementare a proiectului, desemnată prin dispoziția primarului municipiului Cluj-Napoca, Compartimentul Relații externe și investitori, Serviciul Strategie și dezvoltare locală, management Proiecte, Direcția Economică și Direcția Juridică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 39 din 20 ianuarie 2026
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)