CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
Centrul rezidențial de recuperare din adicții „Noi orizonturi”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Centrul rezidențial de recuperare din adicții „Noi orizonturi”- proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 387.944/1/11.03.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 388.022/11.03.2026 al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea Documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Centrul rezidențial de recuperare din adicții „Noi orizonturi”, strada Valea Gârbăului fn din municipiul Cluj-Napoca;
Reținând prevederile art. 5 și 7 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii nr. 1/2022 (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană [S.I.D.U.]), pentru perioada 2021–2030, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 127/2023, precum și ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare Recomandarea proiectantului pentru Scenariul 1 din Documentaţia tehnică, înregistrată cu nr. 383.382/10.03.2026;
Văzând Avizul nr. 285 din 4.10.2024 al Arhitectului șef, pentru elaborare S.F., în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispozițiunilor art. 129 alin. (2) lit. d), art. 7 lit. b), art. 133 alin. (1), art. 139 și art. 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă Documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Centrul rezidențial de recuperare din adicții „Noi orizonturi”, strada Valea Gârbăului fn din municipiul Cluj-Napoca, Scenariul 1, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează,
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 122 din 20 martie 2026
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)