Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională referitor la proiectul de Hotărâre privind încetarea aplicării taxei speciale de transport public local și aprobarea prețurilor practicate de către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
Etapa consultării publice are loc în perioada 4 – 18 martie 2020. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.